MEPHISTOFAUST
Noua monooperă a compozitorului EDE TERÉNYI – a opta în acest gen specific prefigurat la noi de către compozitor – prelucrează piesa de teatru Faust a lui Goethe, folosind texte din prima parte a acesteia. Prin alegerea titlului, compozitorul face referire la acea nouă înţelegere ideatică prin care lumina şi umbra apar în legătură una cu cealaltă. Acest gând a fost hotărâtor şi în privinţa alegerii textului iar în desfăşurarea lucrării de aproape o oră punctul de pornire este personalitatea lui Mefisto, a omului umbră în accepţiunea lui Jung. De fapt, la baza conceptuală a operei stă influenţa reciprocă dintre conştienţă şi subconştient şi observarea faptului dacă sunt în război sau se întregesc într-un mod armonic.
Opera are cinci părţi – tablouri – iar primele patru conţin mai multe scene.
Prima parte (am putea-o numi şi primul act) îşi alege ca temă centrală prologul Faustului goethean, discuţia dintre Mefisto şi Domnul, dialog care este decisiv în desfăşurarea ulterioară a acţiunii.
A doua parte este deja dialogul dintre Mefisto şi Faust şi proiecţia muzicală a acelui gând în care cele două părţi (umbra şi lumina, Mefisto şi Faust, subconştientul şi conştienţa) sunt în continuă luptă interioară.
În a treia parte Mefisto îl duce pe Faust în cârciuma lui Auerbach. Îl conduce jos în pivniţă... în pivniţa subconştientului. Aici se poate întâlni cu toate elementele care există în lumea subconştientului, cu pornirile dezlănţuite, cu tărâmul viselor umane care se arată într-o lumină roz şi sub efectul celui mai uşor drog, cu violenţa dură a momentelor de revoltă şi cu multe alte vizualizări ale părţii pozitive şi negative deopotrivă a lumii instinctelor.
În a patra parte Mefisto îşi prezintă împărăţia lui Faust. Acesta este revelearea secretului muntelui Mammon, goana după aur, după putere sub orice mod cu orice mijloace.
Partea a cincea, foarte scurtă, este o rugăciune; Margareta se roagă Creatorului în ultimele clipe ale vieţii ei. Titlul părţi este Mântuirea.
Acest fir ideatic cere o muzică aparte. Compozitorul trebuie să coboare în lumea celor mai vechi gesturilor muzicale, încercând să elibereze acele energii pe care le insuflă tema însăşi prin cele mai simple rezolvări muzicale.
Lucrarea este un gest de respect în memoria antroposofului Rudolf Steiner (piesa a fost creată în cinstea celebrării a 150 de ani de la naşterea sa, celebrare ce va avea loc anul următor) iar formularea für Goetheanum din subtitlu face referire la acea clădire, de o modernitate cosmică specială, visată şi construită de Rudolf Steiner, care, deşi distrusă din păcate, este, prin spiritualitatea şi efectul său, purtătoarea simbolului prezent.
*
I. PROLOG ÎN CER
1. CEI TREI ARHAHGHELI – Andante solenne
Rafael: Prin zvon de sfere înfrăţite / Planete, soare, sună-ntr-una /
Gavril: Splendorile, pe rând, pământul / Şi-le arată, şi le-ascunde /
Mihail: Furtuni aleargă-n mare vuiet / Când pe uscat şi când pe ape /
Tustrei: Arhanghelii-şi sporesc puterea / Adâncu-ţi nu-l pot iscodi / Şi toate faptele-ţi înalte / Măreţe sunt ca-n prima zi! /
Mefistofel: O, Doamne, cum te-apropii înc-o dată / Şi ne întrebi pe cei de-aici cum ne găsim, / Cum bucuros de obicei tu mă vedeai şi altă dată, / Iată-m-acuma şi pe mine / Amestecat în marea ta servitorime /
2. MONOLOGUL LUI MIFISTOFEL – Agitato
Mefistofel: Văd doar că oamenii-s cuprinşi de chin şi cazne / Piticul zeu al lumii din tipar nu-şi iese, / Şi ca în prima zi – ciudat din cale-afară este. / El zilele neîndoios şi le-ar trăi mai bine / De nu l-ai fi-nzestrat cu-acea lumină-amăgire, / Pe care raţiune s-o numească el mai ţine, / Dar căreia folos îi trage numai spre a fi / Mai bestial ca orice bestie-n pustii. / El seamănă, dacă-mi îngăduiţi cuvântul, / Cu una din gângăniile-acele cu prelungi picioare / Ce zboară-ntr-una şi tot cad pe pântec, / Cântându-şi iar în iarbă vechiul cântec. / Şi cel puţin dacă în iarbă şi-ar lungi popasul, / Dar nu, în orice băligar îşi bagă nasul. /
Domnul: Nici astăzi tu n-ai altceva a-mi spune? / Mereu vii numai să cârteşti anume? / Nu-ţi este pe pământ nimic pe plac? /
3. MEFISTOFEL ŞI DOMNUL – Agitato
Mefistofel: Nu, Doamne, nu. E rău acolo şi nu tac. / De oameni mi se face milă, nu mă-ndur prin ani / Să-i pun şi eu la chin pe-acei sărmani. /
Domnul: Cunoşti pe Faust? /
Mefistofel: Pe doctorul? /
Domnul: Pe sluga mea! /
Mefistofel: Într-adevăr! Vă este slugă el în chip aparte. / Nu-s pământeşti nici hrana şi nici băutura / Ăstui scrântit, pe care-ardorile tot mai departe / Îl mână. Că-i nebun, îşi dă el însuşi seama. / Şi cerului el cele mai frumoase stele-i cere, / Pământului suprema, ultima plăcere. / Apropiere nu-i şi nici o depărtare / Să-i mulţumească pieptul ars de frământare. / Faceţi prinsoare? Pe-acesta o să-l pierdeţi, / De-mi daţi înalta învoire / Să-l duc pe drumul meu încetinel. /
Domnul: Cât va trăi acolo pe tărâmuri, eu / Nu-ţi pun oprelişte în nici un fel. / Căci rătăceşte orice om, cât timp cu zel se străduieşte. /
Mefistofel: Vă mulţumesc: deoarece cu morţii / Nu-mi face de lucru bucuros. /
Domnul: Ei bine. După vrerea ta să fie! / Abate acest duh de la izvorul său de obârşie / Şi du-l de vei putea, cum te pricepi, / Pe drumul tău în jos, pe drumul ce-l cunoşti. / Activitatea omului atât de lesne lâncezeşte, / Odihna el prea grabnic şi-o doreşte. / De-aceea bucuros îi dau părtaş pe unul care-aţâţă, / Pe unul care, deşi diavol, nevoit e să creeze. /
4. CÂNTECUL ÎNGERILOR – Solenne
Domnul: Dar voi, voi fii de zei, adevăraţii, / Voi, bucuraţi-vă! Bogatele frumuseţi din plin vă ospăteze / Şi devenirea, ce lucrează ca etern să dăinuiască, / Să vă înlănţuie-n suavă dragoste cerească! / Şi ceea ce şovăitor pluteşte-n arătare / Voi să-ntăriţi durabil, în gândiri-tipare! /
Mefistofel: (singur) Din când în când eu pe bătrânul bucuros îl văd / Şi mă feresc s-o rup cu dânsul duşmăneşte. / E prea drăguţ din partea unui mare domn / Cu dracul însuşi să vorbeasc-atât de omeneşte. /
II. FAUST ŞI MEFISTOFEL
1. PENTAGRAMA – Libero, declamando
Mefistofel: Pot oare-acuma să mă depărtez? /
Faust: Nu văd de ce-ai mai întreba. / Aci-i fereastra, colo uşa, / Şi-un horn de-asemenea, de-i simţi nevoia. /
Mefistofel: S-o spun pe faţă? N-aş putea să plec... / E-o mică piedică, pe unde-i dat să trec. / În prag un semn e scris, să apere de nu ştiu cine. /
Faust: O pentagramă-ţi face griji? Nu-i şagă? /
Mefistofel: Priviţi-l, semnul. Nu e tras cum se cuvine. / Unul din unghiuri, care dă-n afară, / E, precum vezi, puţin deschis. / Şi diavolul nu poate să mai iasă. /
2. CÂNTECUL DE VRAJĂ AL SPIRITELOR – Andante
Mefistofel: Îţi vor cânta duhuri subtile / Icoanele ce le-i vedea frumoase-n stol, / Nu sunt numai un joc de vrajă, gol. /
Spiritele: Negrele bolţi / Să dispară. / Prin ceasul de seară / Arate-se cerul. / Privească de sus / Albastru eterul. / Destrame-se norii. / Stelele, sorii / Lucească nespus. / Fiii tăriei, / Frumuseţe bogată / Plutească deasupra / În sfera curată. / Pe urmele lor / Străbate un dor. / Panglici fluturând / Veşmintele lor / Pe ţări s-au lăsat / Şi peste-un pridvor, / Unde sub viţă / Ţinându-se-n braţe / Iubiţii îşi spun / Un cuvânt pe viaţă. / Lujerii-mbracă / Chioşc lângă chioşc. / Strugurii cadă-n / Teascuri şi-n cadă. / Râuri spumoase / Vinuri revarsă, / Trec printre pietre / Şi prin curate / Vechi nestemate / Lasă în urmă / Arsele vetre, / Lacuri se fac / Sub plaiuri, ce tac. / Păsări întâmpină / Soarele, marele. / Zboară spre clarele / Insule-n ape, / Care pe valuri / Se leagănă; insule / Unde pe maluri / Coruri-ghicim, / Unde pe câmpuri / Hore zărim. / Vârtejuri de hore: / Unele-n loc pe sub ulmi, / Altele trec peste culmi, / Altele-n aer plutesc, / Toate c-un chiot / Spre focul ceresc, / Hore sub brazi, / Toate spre stele, / Toate-n extaz. /
3. VRĂJITOAREA: UNU ORI UNU – Allegro molto
Vrăjitoarea: (cum emfază, citind dintr-o carte) / Înţelege cu temei: / Din unul fă zece. / Scoate pe doi, / Fă dintr-o dată trei. / C-atunci eşti bogat. / Pe patru fă-l uitat. / Din cinci şi şase, / Astfel îţi zic, / Fă şapte şi opt, / Şi totul s-a copt. / Şi nouă e unul / Şi zece nimic. / Asta, spun şi eu, / E tabla-nmulţirii / Deasupra firii. /
III. PIVNIŢA LUI AUERBACH
SCENA 1 – ALLEGRO ROBUSTO
Frosch: Cântaţi subţire şi înalt! /
Altmayer: Oh, tra-la! La-la! La! /
Frosch: Sfântul imperiu roman / Cum se mai ţine laolalt’? / Uite, de toate! /
Brander: Porc, cum altul nu mai ştiu! /
Frosch: S-ar spune că doreai să fiu! /
Siebel: De-abia când bolta sus răsună / Puterea basului o simţi în strună. /
Frosch: Avântă-te în sus, privighetoare dulce, / Şi cântă mândrei mele să se culce. /
Siebel: Nici un salut iubitei! Vreau să uit /
Frosch: În ciuda ta, mândruţei un sărut! / Zăvor s-aude, şi e noapte, / Zăvor s-aude şi-apoi şoapte, / Zăvor se-nchide-n dimineaţă, / Iubitul iese iar în ceaţă. /
Siebel: Tu, cântă numai, preaslăveşte-o noaptea-ntreagă! / Voi râde eu la rândul meu. / Pe mine m-a-nşelat, pe tine te mai leagă! / Din parte-mi îi urez iubit un spiriduş, / Cu ea să-ţi facă şagă după uşi. / Şi-un ţap bătrân, leliţă-fă, leliţă-lele, / În prag să-ţi facă temenele. / Un tânăr zdravăn, ce mai spun, / E pentru poama-aceea mult prea bun. / N-am să-i mai dau târcoale pe la vetre, / Prefer să-i sparg ferestrele cu pietre. /
Brander: Atenţie! Şi ascultaţi! Veţi recunoaşte / Că mă pricep cam la de toate, domnii mei. / Îndrăgostiţii stau aici, tăcerea-i paşte. / Acestora, precum o cere cuviinţa / Vreau să le cânt pe poftă. Luaţi tonul! /
Frosch: Avântă-te în sus, privighetoare dulce, / Şi cântă mândrei mele să se culce. /
SCENA 2
Mefistofel: Mai înainte de orice – un loc de veselie / Ţi-arăt. La ăst norod te-aduc / Să vezi cât de uşor ştiu unii să trăiască. / O sărbătoare-i pentru ei aproape orice zi. / Cu haz puţin, cu mulţumire din belşug, / Se-nvârt în cercul lor îngust nerozii. /
Fasut: Salutul nostru, domnii mei! /
Siebel: Şi-al nostru-n schimb! /
Mefistofel: Aş bea şi eu, ca libertatea s-o cinstesc. / Ce vinuri inima vă cere? /
Altmayer: De toate! Ce mai întrebaţi? /
Mefistofel: Struguri face viţa, / Coarne poartă ţapul. / Scutur eu şuviţa / Mi se-nclină capul. / Vinul e zeamă, / Viţa lemn se cheamă. / Masa de lemn / Poate şi ea / Vin să dea. / Cuvântul e-ndemn / Minune şi semn. /
SCENA 3 – Andante misterioso
Altmayer: Ah, unde sunt? Frumoasă ţară! /
Frosch: Podgorii! Văd eu bine oare? /
Siebel: Şi struguri, struguri! /
Brander: Aici lângă pridvor, ce viţă verde! / Şi-un strugure! Oh, mâna să-l dezmierde. /
Mefistofel: Tu amăgire, /
Brander: Oh, mâna să-l dezmierde. /
Mefistofel: Tu amăgire, legătura ia-o de pe ochi, fireşte! /
Altmayer: Ah, unde sunt? Frumoasă ţară! /
SCENA 4 – Presto
Siebel: Ce noutate? /
Altmayer: Cum? /
Frosch: Era acesta nasul tău? /
Brander: Pe-al tău îl ţin în mână eu! /
Altmayer: A fost un trăsnet, ce trecu prin mădulare. /
Siebel: Fu amăgire, ’nşelăciune şi nălucă totul! /
Altmayer: Şi-apoi să nu crezi în minuni! /
IV. PALATUL SUPERB AL DOMNULUI MAMMONULUI
1. DANSUL LUMINIŢEI RĂTĂCITOARE - Libero
Mefistofel: Îngăduie să chem o luminiţă, / Rătăcitoare vâlvă, ce se vede-arzând. / Hei, prietenă! N-ai vrea să vi la noi? / De ce să arzi zadarnic peste baltă stând? / Fii bună, luminează-ne în sus, la amândoi! /
Luminiţa rătăcitoare: Aş vrea cu drag / Dorinţa să v-o împlinesc, / Noi însă ne mişcăm / Aşa-n zigzag. /
Mefistofel: Într-al diavolului nume / Să mergi drept înainte! / Altfel te suflu şi te sting, / Să iei aminte! /
Luminiţa rătăcitoare: Sunteţi se pare, domnul casei. /
Faust, Mefistofel, Luminiţa: Buha uhuie pe-aproape / Repetându-şi vorba scurtă. / Gaiţa cu cucuvaia / Se ţin treze laolaltă. / Mişună tritoni prin baltă. / Ce picioare şi ce burtă! / Rădăcinile ca şerpii / Se ivesc să ne-nspăimânte. / Caracatiţe-ntind braţe / Călătorii să-i agaţe / Pe cărările prea strâmte. / Pestriţă, şorecăria / Din dumbrăvi pe câmpuri iese, / S-a pornit să umple firea. / Iară colo licuricii / Zboară-n pâlcuri tot mai dese / Rătăcindu-ne privirea. /
2. CÂNTEC DE VRAJĂ – Veloce
Mefistofel: Auzi tu glasuri pe-nălţime? Glasuri / Când mai departe, când aproape lângă tine. / Întregul munte, cât de mare / Se cutremură de vrajă şi cântare. /
Glas:La dracu! Ce zorită eşti! / Răstorni ce-apuci şi unde-ajungi, loveşti! / Pe mine m-a zdrelit în goană. /
Vrăjitoarele: Drumul e lung, drumul e lat, / Ce-nseamnă-atâţia laolalt’? / Cum zgârie mătura! Furca înţeapă! / Se-năbuşă pruncul. Muma crapă. / Ca melcii-naintăm, încet, cuminte. / Femeile sunt toate înainte. / Tace vântul, steaua zboară, / Se răsfrânge luna-n rouă. / Murmură un cor de vrajă. / Focuri stau pe culmi de strajă. / Curaj dă alifia rea. / O zdreanţă-i bună de vântrea. / Corabie-i orice covată. / De nu zbori astăzi, nu zbori niciodată! / Când piscului îi dăm ocol, / Descindeţi voi pe locul gol. /
Faust: Vezi tu dincolo de crâng / O palidă frumoasă fată stând / Înaintează, cu mişcări încete. / Ar semăna cu buna Margareta. /
Un spirit ce abia se înfiripă: Aripi, burtă, are fleacul, / Nici nu umblă, nici nu zboară, / Încă n-are-nfăţişare, /
Capelmaistrul: Brotăcel şi-n iarbă greieri, / Ce nemernici diletanţi! / Voi, ţânţari şi musculiţe, / Sunteţi mulţi sau muzicanţi? /
V. EPILOG
ESTE MÂNTUITĂ – Adagio misterioso
Faust: Ce amărăciune, ce tristeţe, de nimeni cuprinse, că atâtea fiinţe s-au prăbuşit în prăpastia acestei calamităţi, că întâia, zvârcolindu-se în suferinţa morţii, nu a ispăşit vina tuturor celorlalte în faţa celui ce iartă din veac în veac! /
Mefistofel: Suntem iarăşi la hotarul puterii noastre, acolo unde înţelegerea omului se poticneşte. De ce te însoţeşti cu noi, dacă nu eşti în stare a te ţine de-nsoţire? Ai vrea să zbori, dar nu eşti sigur că ameţeala nu te ia în vârtej. Ţi-am intrat sub piele noi, sau tu nouă? /
Margareta: Ave Maria grazie plena / Dominus te cum benedicta tu in mulieribus / Et benedictus fructus ventrist tui Jesus / Orapronobis peccatoribus / Nunc et in hora mortis nostrae / A ta sunt, Tată! Mântuie-mă, Tată! / Voi îngeri, cetelor senine, / Împrejmuiţi-mă ţinându-mă sub scut! /
*
traducere: Lucian Blaga
